Bărbatul
apare din spatele unei cortine chiar în centrul arenei, strălucind în
lumina reflectorului. Mulțimea aplaudă și ovaționează cât timp își face
plecăciunea complezentă îndreptându-se apoi către o scară la capătul arenei.
Lumina strălucitoare ce îi cade pe trup îi trădează fiecare mișcare.
Când
începe să se cațăre pe scară un „shhh”se ridică deasupra spectatorilor amuțind
mulțimea ce părea că își ține respirația. Când bărbatul atinse platforma, aflată
cu mult deasupra tuturor, se opri și își aruncă privirea asupra arenei amuțite.
Putea simți frica, speranța și asteptările tuturor. Nu numai că va traversa
întreaga arenă pe o sârmă subțire la 50 de metri în aer dar va face asta fără o
plasă de siguranță. Presiunea se acumulează și devine conștient că trebuie să
continue. Temător își plasează piciorul drept pe sârma rece din metal și își
începe călătoria.
Apoi mă trezesc. Eu eram bărbatul ce se găsea sub lumina
reflectoarelor în fața unei mulțimi de oameni, fiecare cu așteptări diferite de
la mine în timpul în care pun picior după picior pe sârmă.
Încet, plasându-mi un picior în fața celuilalt mi-am
terminat încercarea, știind că dacă mă voi împiedica sau mă voi apleca prea
departe voi cădea și nu va fi nimic sub ce mă va prinde.
Știam că trebuie să fac primul pas in necunoscut cât timp îmi
doream un nou capitol în viață. Puteam simți neliniștea spectatorilor nascută
din incertitudine. O parte din presiune mi-o exercitam de unul singur iar
cealaltă parte provine de la persoanele ce îmi populau viața. Știam că trebuie
să fac primul pas pentru a mă regăsi. Asta pentru a acorda un caracter
previzibil viitorului ce jonglează cu propria-mi viață. Fără plasă de siguranță
sau fara retry level, tuturor ne e teamă să nu cădem.
La un moment dat, cu toții trebuie sa renunțăm la
certitudini și să ne agățam prin orice mijloacele de sârma vieții încercând să
ne menținem echilibrul cât timp suntem în afara zonei de control ce ne împinge
si ne trage în toate direcțiile. Mereu purtăm o luptă în care încercăm să ne
păstrăm traseul și să nu atingem pamântul. Dar nu întotdeauna forțe exterioare
ne amenință să ne dărâme de pe sârmă. Uneori o facem de unii singuri. Viața
constă în plimbări zilnice de-a lungul sârmei. Prea departe de stânga și vom
cădea în adâncurile disperării;
prea departe de dreapta conduce la un comportament compulsiv, amandouă
putând duce la o prăbușire neașteptată ce va cere luni de disperare pentru a
putea fi depășite
Suntem singurii ce putem controla dacă ne menținem postura
verticală atât timp cât nimeni nu poate lua sub tălpi sârma vieții pentru noi.
Viața reprezintă doar un act de echilibristică iar lipsa
plasei de siguranță este realitatea. Vor exista mereu momente în care te vei
scoate conștient din echilibru focusându-te prea mult pe părți negative încât
vei fi tras în jos. Încercarea de a te încărca cu atât de multe lucruri cu care
trebuie să jonglezi îți va mări greutatea până în momentul în care un declin va
fi singura variantă posibilă.
Nu ar trebui să ne temem de greșeli, progresul a fost clădit
pe suferință. Nu ar trebui să găsim calea greșită de a face lucrurile. Nu
există eșec, există doar feedback. E doar un pas în plus ce te ajută să îti
găsești echilibrul. De fiecare dată când cădem, ajustam fiecare parametru.
Acorzi atentie fiecărui lucru ce te dezechilibrează și iei măsurile necesare
pentru a evita în viitor.
Viață reprezintă un salt fără parașuta de la 10.000 de
metri, fără asigurarea că nu îți va sări nici măcar oja de pe unghii când vei
prinde impact cu solul.
A încerca să îți menții un echilibru perfect în viață e
extenuant. E uneori atât de tentant să renunți. Să te înconjori de suferință și
durere. Să nu te ridici de frica, putând cădea din nou. Îți paralizează
abilitatea de a merge fără teama de a cădea dacă nu vei încerca niciodată. Baby
steps -- se ridică, e trântit la podea, se ridică din nou, iarăși cade, de
fiecare dată fiind mai aproape de a reuși. Trebuie să găsim căile proaste pentru a le vedea pe cele ce
funcționează pentru noi.
Fiți propriile voastre plase de siguranță. Folosiți-vă de
propria forță și experiență pentru a amortiza căzăturile, dar faceți uz de
propria inima pentru a încerca din nou. La urma urmei, viața adesea este însăși
un circ, nu credeți?! În unele zile sunt convins că sunt blocat într-un cort de
ciudați, dar ăsta e un cu totul alt blog.
Kindly Share This Post »»
|
|
|
Tweet |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu