Dimineți

S-a trezit derutată, neînțelegând pe moment unde era. Imaginile îi erau încă vii. Fiecare mișcare a corpului său ce obliga patul să le adune loviturile mute. Fiecare sunet cu care umplea camera. Plăcerea ce i-a fost oferită și cum ea l-a reparat. Cum se uita în ochii ei de fiecare dată când își...

        - Nu a fost real , își spune. A fost doar un vis nenorocit. Sau nu?

        - Nu vreau să privesc ceasul. Nu cred că vreau să știu cât am întârziat.

Mâna îi coboară pe abdomen, apoi pe sânii plini, trezându-le toate terminațiile nervoase. Sfârcurile îi erau tari și tânjeau la atingere. Își lasă mâna cealaltă să-i atingă corpul, să coboare pe abdomen apoi între picioare.  Cu mișcări repetitive controlate își îngreunează respirația. Pleoapele îi erau din ce în ce mai grele și își putea simți mintea cum i se închide din nou.

       - Încă un minut. Vreau să mă bucur de momentul acesta încă puțin.

       - Oh, am să întârzii din nou la muncă. Nu-mi pot face asta încă o dată. Am toate motivele pentru a mă trezi devreme. Apoi să-mi mănânc micul dejun și să-mi fac un duș.

Cât timp gândurile încep să i se estompeze, degetele mereu le urmează. Fără zgomote. Fără distrageri.

 Într-un final, respirația i se calmează.Timpul se oprește până când aude zgomotul brutal al alarmei, din nou și din nou încercând să o smulgă din vacanța chimică.

-                      -  Dumnezeule, cât îmi iubesc diminețile.

Are timp doar pentru un duș scurt, fără mic dejun, în încercarea disperată de a se întrece  pe ea pentru a ajunge la birou în timp util, cu obrajii roșii și cu buzele mușcate.

-                       - Am geanta. Îmi port pantofii cu talpă roșie. Mi-am făcut părul. Cu toate astea, am un sentiment că am uitat ceva acasă înainte de a ajunge la birou. Ce a fost, totuși? Și de ce toți colegii rămân blocați când mă privesc?!

Capitulare

           

         

          Închide-ți ochii acum. Mâinile la spate, capul în jos. Concentrează-te doar la sunetul vocii mele. Trupul ți se relaxează complet, primind ceea ce îi ofer. Simți controlul pe care îl am asupra ta? Am învățat să-ți anticipez reacțiile înainte ca tu să realizezi măcar ce se întâmplă. Și ador să profit de asta. Îți cunosc corpul mai bine decât o faci tu.

           Pentru că e al meu. Pentru că am trecut de mult de punctul în care simt ce vrei să îți ofer și acționez ca atare. Acum decid ce îți dorești. Și tot ce poți face e să ceri mai mult. Și mai mult. Îți umpli gura cu numele meu. Cu fiecare geamăt știu că ești mai aproape. Și te voi duce acolo dar nu încă. Mă opresc. Treci aici, știi că nu imi scapă nimic. Asta e pentru fiecare moment când te-a făcut să zâmbești. Pentru fiecare minciună spusă, fiecare dată când altcineva ți-a conturat cu limba coapsele de mătase.

            Îți place? Am fost eu. Te-a durut? Tot eu. Acum deschide ochii și coboară-ți privirea. O meriți și știi prea bine. Vreau să văd cum te atingi când nu sunt aici. Îți muști buzele și te întinzi pe spate, urmându-mi indicațiile. Îți urmăresc cu atenție fiecare mișcare. N-ai pic de rețineri în fața mea și asta mă scoate din minți. Ușurința cu care mă privești în ochi în timp ce trupul îți tremură de plăcere e cel mai excitant lucru pe care mi-l pot imagina.

           Însă vreau să fiu eu cauza fiecărui spasm, fiecărei contracții pe care o simți. Îmi ghicești intenția așa că te apropii ușor de mine. Ai privirea aia pofticioasă, cred că știi ce va urma. Îmi plimb mâna pe coloana ta, de sus până jos, te trag mai aproape și îți strâng părul în pumni în timp ce te sărut apăsat. Printre gemete, mă implori să te iau chiar acolo așa că te ridic in brațe și te lipesc de perete. Picioarele tale se prind de spatele meu și alunec în tine cu furie, ținându-ți mâna la gură. Ne mișcăm într-un ritm atât de simplu și de primitiv, te întind pe jos și îmi fac loc iar în tine. Atât de plăcut încât este aproape paralizant, dozele de respirație ne vin scurt si ascuțit, provocând fiori de extaz. Mă prăbușesc peste tine și rămânem lipiți trăgându-ne respirația pentru câteva momente, pielea mea o presează pe a ta iar inimile ne bat puternic.

             Tot ce știu acum e că urmează o nouă zi în care o vom lua de la capăt.

Definitiv

Iubirea se scaldă-n tot. Nu e-n căpșunile obligatoriu învelite în ciocolată sau în buchetul de trandafiri roșii primit la lumina lumânărilor. O poți zări uneori în privirea lui timidă când îți spune ”- Bună dimineața”. E fluidă, amorfă, nu se ascunde în cuvinte rostite mecanic pentru urechi surde.

Dincolo de conceptul de bine sau rău, dincolo de idealurile meschine ale lumii "moderne", mai presus de gesturile demonstrative ce frizează penibilul ale cuplurilor-clișeu.

 Obiectul afecțiunii tale nu-ți datorează nimic și abia odată ce ai înțeles asta, ești cu adevărat liber. Liber să faci din iubire un scop, liber să renunți în plină luptă, liber să nici nu încerci. Fie că aștepți trei zile, îl suni acum sau stai lipită de telefon până o face el. Poate că îți spune că te iubește cu lacrimi în ochi, poate că o face nelăsându-și lucrurile împrăștiate peste tot sau asigurându-se că ești bine deși v-ați certat. Ar fi egoist să-i ceri soarelui să nu strălucească decât pentru tine, nu crezi? Atunci, de ce să te aștepți la întreaga lume din partea unei persoane ce, asemeni ție, este chinuită de aceeași demoni?

Așa că ia loc și ascultă-mă cu atenție. Ai să înțelegi cât de definitivă este o astfel de iubire iar eu îmi voi găsi liniștea. Știu că mă poți rupe în mii de fragmente pentru ca apoi să mă recompui cu un singur zâmbet. Și îți ofer ție puterea asta, vei ști ce ai de făcut. Voi fi mereu aici. Vino, cu gândurile ce nu-ți dau pace, obsesiile și nopțile pierdute prin paturi mult prea reci. Cu rănile-ți cicatrizate din suflet și femeile ce le-au cauzat. Cu fiecare ființă care te-a făcut să zâmbești așa, cu motivele pentru care încă te trezești în fiecare dimineață. Te vreau tot, cu orice lucru murdar pe care l-ai făcut, fiecare strop de alcool ce ți-a ars gâtul și ți-a adâncit angoasele, fiecare gol ce n-a putut fi umplut până acum. Te vreau întreg.

Încă puțin

Decor autumnal cu aromă de cafea măcinată și dimineți friguroase iar eu...doar un ghem brunet de păr și somn în brațele tale. Deschid ochii, casc și-mi cuprinzi talia ușor. "-Te vreau atât de rău..." Îmi mușc buzele cu poftă iar zâmbetul meu insinuant îți aprobă intențiile. Cum să-ți rezist când vocea ta joasă mi se topește delicios de încet pe șira spinării, alungându-mi fiecare gând ce îmi răscolește ființa? 

 Ne pierdem prin așternuturi acum, rațiunea-mi capitulează și ea și nu-mi rămâne decât să alunec în brațele tale. Pielea ta pe a mea, spatele ce mi se arcuiește sub respirația ta caldă și simt cum fiori de plăcere îmi inundă trupul.

"- Încă puțin..".  Îmi strângi mâinile cu forță și când sunt gata să-mi părăsesc corpul aud printre gemete că și tu...

         Un zgomot asurzitor și deschid cu teamă ochii. Nu-mi ia decât o secundă să realizez ce s-a întâmplat de fapt - adormisem iar gândindu-mă la tine. Instinctiv, duc mâna la piept unde mi s-a instalat aceeași durere sfâșietoare. Mi se taie respirația, nici măcar nu ești aici și iar am visul ăsta nenorocit. În mintea mea doar succesiuni de fraze fără sens ce-mi accelerează bătăile inimii, lucruri spuse, insinuate sau cel mai adesea, nespuse. 

      Mi-ai trasat liniile minții cu mult înainte de a mi le cunoaște pe cele sinuoase ale trupului și mi te-ai târât în oase fără nicio cale de întoarcere. Cum să mă lipsesc acum de însăși o parte din mine? Lovim doar în ce prețuim mai tare, dragul meu, și aș mușca din tine ca o fiară dacă n-aș ști că m-ar durea.              Privesc iar în jur, e atât de sterilă camera asta când pașii îți întârzie. Scârțâit de podele, cheia se rotește ușor, încerc din răsputeri să mă stăpânesc dar buzele mi se curbează fără să vreau într-un zâmbet cald. 

          - Bine ai venit acasă.