Amorțită.

           Miez de noapte sau chiar trecut de el cu vicii din trecut ce se îmbinau armonios cu un pahar de vin. O terasă de la etajul opt. O melodie melancolică și un trup dezgolit cu pupile de cafea. Frumusețea părea a-i fi un grafic desenat pe hârtie milimetrică.  Genele de sus i se amestecau cu cele de jos, își comparau curbura neagră, apoi se părăseau ofensate oferindu-mi o nouă dimineață cu fiecare clipire.

            Vorbea îndelung, risipind printre buze pline un fum alb, visător, cu o privire mult prea pierdută pentru a i se putea prinde. Cuvintele mi se umpluseră de stângăcie și tremurau de emoție. Sublim să te ascunzi în spatele unei tăceri amorsată de un copil crud. Blestemul meu cu sâni miroasea a dorință. Distanţa dintre trupurile noastre era de câțiva pași.

         - Tu nu poți trăi după regulile nimănui. Fidelitatea literară îți este complet străină exceptând inerenta fidelitate către bărbatul care te posedă. Pot afla doar ce vrei să îmi spui. Nu poți fi văzută goală fără să fii dorită. Cu o încredere fizică și o timidă seducție pari tânără, chiar dacă vorbele îți fac parte dintr-o epocă de mult uitată. Traiești intr-o lume întelectuală rece în care singurul personaj distinct esti tu însuți. Impulsuri îți ies în rafale cu o disperare infantilă. Jumătate femeie, jumătate copil. Un pat de carne cu piele întinsă așternut pe un suflet în mizerie din lipsă de provocare. M-ai făcut să înțeleg că și a nu suferi tot a suferi înseamnă. Obișnuiam să îți scriu, ții minte? Într-o lume de amintiri, nu este nevoie de străini.

Poate într-o altă viață...

Portret

Sunt încă obsedat de ideea că astăzi voi scrie, acționând unui impuls nevrotic într-un delir simulat . Cuvintele se joacă deasupra mea ca un violent atașament către durere într-un mormânt plin de viață. Arta omenească se scrie cu un tremur cald  al venelor în momentele în care suntem condamnați să fim singuri cu noi înșine. Dacă aș fi cu adevărat nebun, aș scrie amuzat  despre vechi siluete consumate în rochii din dantelă neagră cu sâni ce respiră zgomotos.

Trebuia să plec, dar am ramas, fixând un minut cam cât o noapte o pereche de ochi negri ce mă căutau fără să înțeleagă. Un nebun nu poate privi astfel. Dinții îmi erau mai strânși ca niciodată, puteam respira doar printre coaste. În haosul întunecat, un înger pe o suprafață de gheață cu păr dezordonat și spate dezgolit ce trezea noaptea cu iluzii amețitoare. Buze pline  tremurau în dreptul umerilor mei cu un strat de seducție timidă. Emoția trăirii naște o otravă letală. Ce splendidă închisoare este trupul tău.Ti-am povestit vreodată despre tine?  Nu credeam că până și creierul meu se putea îmbolnăvi de propriile cuvinte.

Demonii din spatele zidurilor mele își acordează instrumentele, dar astăzi am un motiv să merg mai departe. Plutesc invariabil, chinuindu-mă cu modul în care nu poți face nicio mișcare ce nu reverberează adânc în ființa mea.