Lipsă

             „- Arată-mi cum ești când plec, dacă chiar te doare. Vreau să știu cum te doare.”

 E prea multă liniște aici. Prea multe gânduri îmi zgârie sufletul. Încerc neputincios să transform tăcerea din mine în fragmente de text haotic.  A devenit o durere chiar și modul în care zgârii cu un Parker blestemata de foaie cu linii peste gânduri. Sunt îngenuncheat de o rațiune debilă ce se încapățânează să își facă simțită prezența în nopțile în care a ta absență poruncește frigului să-mi muște brutal din pielea fină reliefată doar de cicatricile adânc lăsate de tine.

 Universul îmi este spart în milioane de bucăți de realitate cruntă în care poveștile rămân perfecte doar dacă războiul dintre emoție și rațiune se încheie înainte de a începe. Alcoolul știe doar să îmi adâncească  dorul pe care îl plâng în cuvinte. Încă un trup menit să fie folosit și stricat.

     „- Trăim în realități diferite. E târziu. Lasă-mă să plec, te rog”

  Cuvintele tale mă dor ca o operație pe cord deschis fără anestezie. Sufletul, greu ca de plumb, mi se zvârcolește ca și mine în patul gol și înghețat. Îmi sorbi visele. Am încheieturile blocate în frânturi de trecut și, cu cât încerc să te alung mai tare, îmi mai pun de unul singur un rând de lanțuri.

 Pe cine încerc să păcălesc, chiar și subconștientul meu încearcă să mă înebunească amețindu-mi fiecare dimineață cu tine. Îmi simt trupul inert și sufletul strâns între gleznele unei femei ale cărei picioare ar trebui admirate de pe coperțile revistelor. Mă înfior la gândul că vom fi străini de acum.

           “- Durerea spune mai multe decât un buletin.”

Schiță

          Aveai dreptate, încă ne trasăm viața sub forma unei caricaturi, dar știu cât de mult poți iubi ce tocmai ai schițat. Știu cât de multă pasiune ți se ascunde în vene, doar asta pot simți când te ating. Pielea ți se topește de pe oase iar sângele ți se împrăștie haotic pe hârtie. O pereche de mâini aspre mutilează un manuscris de parcă ar dori să îi imprime o altă traiectorie.  

Sub dureri agonizante nu îți pot înțelege cuvintele dar vocea ta reverberează în cele mai adânci parți ale mele. Nu dețin niciun control asupra ei. Îmi pot astupa urechile și tot își găseste calea spre cotloanele cele mai adânci ale trupului meu și îmi tulbură rațiunea. Mi-a ajuns până în piept, adânc, înăuntrul meu. Ai zburat toată pânza de păianjen dintr-un suflet prăfuit, astupându-mi  toate crăpăturile. Apoi mi-ai luat inima în mâini și mi-ai strâns-o cu putere până paginile tale au început să se umple de o altă culoare. Ai rupt hârtia după spunându-mi că nu îți poți desena viața cu cerneală împrumutată. Să rănești pe cineva într-o asemenea manieră e un act mai mult decât intim.

Vreau să mă lupt cu tine și să îți cedez. Îți iubesc demonii și războiul pe care ți-l poartă. Ești singur, nenorocit, gândurile nu îți au niciodată loc pe hârtie și durerea e singurul tău stimulent. Trăind propria-ți sinucidere, îți experimentezi intensitatea torturii  pe care ți-o aduce și nu te împotrivești. Nu mă aștept să fii sănătos sau sensibil. Nu posed o pasiune pentru carne ci, atât de crud, o sete teribilă de sânge al unui suflet îngenuncheat de propria rațiune.

Dependență

         Nu mă întreba cum sunt buzele lui. Cum se topesc într-o gropiță de încântare când îmi lipesc fruntea de gâtul lui și inspir adânc. O gură ce conturează un romb inefabil. Miroase a acasă, a mere coapte și liniște-n piept. Nu-mi vorbi de brațele lui calde. Cum îmi caută instinctiv mâna în noapte, tresărind dacă încerc să-i scap. Ochi flămânzi sub gene ce-mi urmăresc cu poftă coapsele, pumnii strânși peste ai mei și-mi rostește numele până ce nu mai sună a nimic uman. Un copil răsfățat ce îmi privează corpul de somn nopțile și pe care îl chinuie cu atingeri dureroase. Dimineți în care îi simt gustul înainte să deschid ochii. Păr dezordonat și barbă nerasă. Nu mă întreba de ce, cu toate astea, aleg să plec. Deschid gura să acuz și tot ce se aude e un copil speriat: „ – Îmi pare rău”

Păcat

Ochii încep să i se obişnuiască cu întunericul şi o siluetă a unei femei adormite cu picioare lungi i se imprimă în vederea difuză. Tot ce putea auzi îi era respiraţia ritmică ce se lovea de pat.

- Unde sunt şi...cine e ea? I-am colecționat orgasme, oare? De ce mi se învârte capul şi pielea îmi transpiră fără un motiv aparent? De ce sunt incapabil să citesc ora de pe ceas? Am probleme în a înţelege ce se întâmplă cu mine. Nu înţeleg, de ce nu îmi pot controla mintea aşa cum obisnuiam? De ce corpul îmi reacţionează într-un fel intens? Sunt un tip sărac, cum am ajuns într-un luxury apartment? Oare de ce parfumul ei mă îndeamnă să o mușc?

Îşi trece memoria printr-un pahar de vodkă şi îşi aprinde o ţigară ce sfârşeşte într-o scrumieră plină de păcat. Creierul îi este o mixtură de confuzie şi haos. Pașii îi sunt impiedicați de sticle goale aruncate pe podea cu nume greu de pronunțat. Frânturi de imagini și miros de minți murdare i se scurg în simțuri. O limbă ce îi lingea gingiile. O cravată ce îi acoperea ochii și o pereche de cătușe pe încheieturi. Un sutien din dantelă neagră și gemete ce curg încet.

- Cum poate avea cineva o gură atât de frumoasă? Ce e acel ceva pe care mi l-ai pus pe limbă?