Lipsă

             „- Arată-mi cum ești când plec, dacă chiar te doare. Vreau să știu cum te doare.”

 E prea multă liniște aici. Prea multe gânduri îmi zgârie sufletul. Încerc neputincios să transform tăcerea din mine în fragmente de text haotic.  A devenit o durere chiar și modul în care zgârii cu un Parker blestemata de foaie cu linii peste gânduri. Sunt îngenuncheat de o rațiune debilă ce se încapățânează să își facă simțită prezența în nopțile în care a ta absență poruncește frigului să-mi muște brutal din pielea fină reliefată doar de cicatricile adânc lăsate de tine.

 Universul îmi este spart în milioane de bucăți de realitate cruntă în care poveștile rămân perfecte doar dacă războiul dintre emoție și rațiune se încheie înainte de a începe. Alcoolul știe doar să îmi adâncească  dorul pe care îl plâng în cuvinte. Încă un trup menit să fie folosit și stricat.

     „- Trăim în realități diferite. E târziu. Lasă-mă să plec, te rog”

  Cuvintele tale mă dor ca o operație pe cord deschis fără anestezie. Sufletul, greu ca de plumb, mi se zvârcolește ca și mine în patul gol și înghețat. Îmi sorbi visele. Am încheieturile blocate în frânturi de trecut și, cu cât încerc să te alung mai tare, îmi mai pun de unul singur un rând de lanțuri.

 Pe cine încerc să păcălesc, chiar și subconștientul meu încearcă să mă înebunească amețindu-mi fiecare dimineață cu tine. Îmi simt trupul inert și sufletul strâns între gleznele unei femei ale cărei picioare ar trebui admirate de pe coperțile revistelor. Mă înfior la gândul că vom fi străini de acum.

           “- Durerea spune mai multe decât un buletin.”

Kindly Share This Post »»

Tweet