Subversiv

Am străbătut un hol mic, steril, și mi-am oprit pașii în fața unei uși masive din metal. O privire pătrunzătoare mi-a deschis ușa și am pătruns într-un interior discret luminat. Avea un profil interesant; ochii negri, pielea măslinie, buze senzuale.

               -Te rog, ia loc.

    Avea o voce vibrantă, sinceră, tulburătoare. Mi-am așezat pe fotoliul din piele neagră și mi-am închis ochii. Capul îmi era teribil de ușor. Timpul și spațiu treceau pur și simplu pe lângă mine.

              - Întreabă-mă.

  - Ce dorești să te întreb?

  - Nu asta faceți voi psihologii, puneți întrebări cu o politețe încăpățânată la care nu aveți răspunsuri? Căutați gânduri puse în spatele unor cuști forjate pe care le notați apoi într-un mic carnețel cu o duzină de semne de punctuație prost puse. Unii  îi pot spune artă .

Nu mi-a zâmbit, dar m-a privit atentă.
       -  De ce ești aici?
       -  Îmi sunt o companie mizerabila când sunt singur. Sunt ca o caroserie făcută praf.  Am înnebunit trăind toate lucrurile normale. Stau treaz noaptea căutând printre umbre un echilibru ipotetic ce îmi poate oferi o rațiune de a exista.  Orele pe care le petrec  privind pereții sunt singurele pe care le numesc viață, exceptând scrisul.

-  Perfecțiunea e o statică. Îți poartă războiul vieții atunci când ești în curs de construcție.

-  Îmi lărgesc cercul suferințelor în căutarea plăcerilor anormale, dar trăirea duce la estomparea imaginației și a intensității.

-  Apreciez construcția meticuloasă a unui „ costum uman” foarte bine croit, dar bărbatul pe care îl îmbracă e doar un escroc ce zâmbește pentru a-și câștiga existența.

           -  Am nevoie de două vieți, doar sunt două ființe blocate într-o așteptare perpetuuă. Iau parte la perversiuni și tragedii cărora nu le pot face față.  Mă port ca în „Idiotul”, nu?

          -  Instinctul eliberat mereu se reduce la plăceri anormale.

Mă simțeam de parcă îmi citea atent trăirile subconștiente încercând să le coordoneze. Se formase o legătură strainie între două ființe. Eram acut conștient de puterea ei asupra mea.

 Când mi-am epuizat suferința m-am ridicat de pe scaun. La sfârșitul sedinței eram un bărbat incredibil de îndrăgostit de mintea și chipul ei ce promiteau atât de multe. Carapacea mea fragilă se surpase sub o privire intruzivă.
         -    Nu ai notat nimic.
         -    Carnețelul este pentru persoane obișnuite.
         -   Mai bine plec, m-ai demasca mult prea repede chiar dacă aș vorbi  în abstracții pe jumătate exprimate sub nevoia imperativă a unei hotărâri psihologice. Încă nu mă simt în largul meu cu tine.
         -   Ai un mod încântător de a prezenta gânduri  ca o evitare a realității.
         -   Astăzi te urăsc, sincer. Mă simt umilit că m-am confesat ție, iar eu nu fac asta niciodată.
        -    Nu ai dat nimănui altcuiva o șansă reală. Ai trăit cu multă pasiune, dar nu ai cunoscut apropierea, intimitatea cu o altă femeie. 
        -     Nu aparțin acestei lumi. Nu văd nimic în alții care să-mi trezească interesul.  
        -     Excesul tau de introspecție ia naștere din obsesii senzuale. Majoritatea demonilor tăi sunt erotici.
         -    Presupun că scrupulele și înțelepciunea ta detestabilă mă vor împiedica să te mai vizitez.