Înainte să-mi numeri pașii
înghițind în sec ți-am strecurat un bilet în cartea ta preferată: "Acum
ești doar cerneală vărsată-n grabă în foile istoriei mele. Nu crezi că e
minunat că am scris cu roșu?". Credeam, în inocența mea, că vor fi
ultimele rânduri pe care ți le voi scrie.
Dar trecutul ne prinde mereu din
urmă, ca o boală pentru care refuzăm cu încăpățânare tratamentul. Ești
pretextul meu favorit, un erou decăzut al mitologiei mele personale, deși te
lași pradă disperării. Da, ești nenorocit, corupt până în măduva oaselor însă, cu toate că nu am ce secret murdar să-ți mai dezgrop, mi-aș face o misiune din a
țese pânze de păianjen în jurul tău în fiecare noapte pentru ca ziua să te lase
să-mi scapi din nou.
Când am ajuns să împărțim toate
tăcerile? Părți din tine nu o merită, nenorocirea ce o porți în sânge îmi
lovește violent, ca o pedeapsă, încăpățânarea cu care cred în tine. Oare, știind
cât de mult îți doresc existența nefericită, vei fi capabil să renunți timid măcar
la una din căile intunecate pe care pășești nepăsător? Nimic nu mă consumă ca
prezența ta, și mi-aș vinde sufletul negreșit demonilor ce te poseda pentru un
pic de loc sub coastele tale.
Sunt locul în care-ți pui capul pe pernă și te
aduni, dupa o zi grea de în care buzele au preferat să-ți stea închise. De data
asta îmi va fi orice dar nu frică.
Kindly Share This Post »»
|
|
|
Tweet |
Minunat.
RăspundețiȘtergere