vineri, 17 ianuarie 2014

Dragoste de copil

       
          „- Ce înseamnă să te îndrăgostești ?”, un copil mă-ntreabă.
       - Când te îndrăgostești nu e ca și cum ai cădea într-o groapă şi îți rănești puţin genunchiul. Te îndrăgosteşti căzând în spațiu. Te muți de pe planeta ta pe planeta celuilalt. Animalele, florile şi culorile hainelor pe care oamenii le poartă sunt total diferite de tot ce ai văzut vreodată. Inima îţi bate foarte repede şi doreşti să îţi împarţi jucăriile şi mâncarea. Te arunci în gol, în orbita altuia. Aici poți să îți aduci câinele sau pisica, peștișorul de aur, hamsterul, colecția de pietre sau ciorapii ciudaţi: cel fără pereche sau cel cu găuri, fără teama că îți vor fi luate. Poți chiar să îți chemi și prietenii în vizită cărora le poți citi povești. Te îndrăgosteşti alegând să fii cu cineva fără de care nu vrei să exişti.

Kindly Share This Post »»

Un comentariu: