Îngheț

 Convulsiile mizerabile ce se împăturesc în monștri tăcuți de durere își merită din plin pastila amară de la 7 seara. Mi-am aruncat paltonul pe mine, mi-am îndesat bricheta şi ţigările în buzunar şi am închis uşa din metal în grabă, ca într-o dramă proastă. Cu respirația întretăiată și mâini tremurânde am reușit cu greu să îmi scot o țigară din pachet. Fumul ce îmi carboniza plămânii se amesteca armonios cu fulgii de afară.

 E luxoasă și rece capitala. Îmi place mirosul iernii aşternut pe mulţimea de paşi grăbiţi de pe străzile de un pustiu sumbru şi mort. E mult prea frig, îl simt adânc în coaste. Se pare că natura îşi formează o întreagă armată de sclavi împotriva mea. Cu sufletul greu, mai greu decât zăpada ce apasă tăcut clădirile gri, m-am întrecut pe mine încercând să nu întârzii la întâlnirea cu un dezastru pe tocuri înalte.

-          Ți-am simțit lipsa cumplit.

-          Eu nu și, într-o notă de sinceritate, am fost îngrozitor de infidelă iar tu conduci prea repede.

      N-am avut de ales, am plecat şi nu am întors privirea. Ea zâmbește numai după ce a luat o viață. Am plătit atât de scump prețul neascultării propriei mele terori. M-am întors acasă şi am rupt câteva pagini. Nu mai simțeam frigul, nu mă mai usturau plămânii, nu mai simţeam nimic. Unele morţi pur şi simplu nu pot fi îngheţate.

Fiecare început îşi are locul în sfarşitul cuiva şi ceea ce este îngrozitor despre moarte este faptul că eşti complet singur. 

Kindly Share This Post »»

Tweet