Infern

"Those who escape hell however never talk about it and nothing much bothers them after that"- Charles Bukowski

            Îmi pot vedea şi acum umbra pe drumul iadului, ce păşea apăsat spre uitare pe capete mici de cadavre uscate. O carcasă de oase goala ce ştia să se ridice doar ca un ultim semn de protest al unui suflet izgonit mult prea devreme din rândul muritorilor.

Pierdusem tot ce se putea pierde. Odată ce și ea a renunțat mi-a început declinul. Așa că am început să trăiesc doar pe urma adrenalinei din venele mele, uitând că pe acolo trebuie să curgă sânge, nimic altceva. Dar cum aș fi putut suporta altfel liniștea apăsătoare ce se așternuse în jurul meu?

De neoprit, insațiabil, crud în ușurința cu care schimbam perechi de ochi umezi cu picioare lungi ca să mă feresc de faptul că ale ei mă lăsaseră în urmă în dimineața aia. Nestatornic, grăbit, lipsit de orice scrupul, colecționam suflete fără nicio intentie de a le restitui, ca orice om slab.

După ce mi-am privit demonii în ochi i-am provocat să mă distrugă. Au bătut la ușă, prima oară încet, apoi frenetic. Fără piele, fără buze, fără suflet, le-am deschis. Au măsurat aspru din privire un trup îmbătrânit de durere și au plecat. Am fost atât de multe ori în iad şi înapoi încât ce încearcă ei acum e plictisitor. De ce nu m-au ucis încă de când am deschis uşa infernului?! Acum sunt puternic. Nu destul de puternic încât să-mi fac față, dar destul de puternic încât să continui să încerc. 

Dirty story

-  Niciun cuvânt nu-ți va părăsi buzele, așa ne-a fost contractul. Nu mă privi așa, nu vreau să îți fac rău, dar nu îți pot promite că nu te va durea deloc. Rochia, fără sutien, îmi arată cât de vulnerabilă ești de fapt. Nu o privi, o voi rupe mai târziu. Acum, în genunchi!

Zgomot de fermoar. Gura i se deschide și își lasă limba să i se plimbe pe buze. Primul gust urmat de un geamăt confuz ieșit din gura lui. Paharul îi părăsește mâna și se sparge de podea. Știa exact ce făcea, cu toate că era jocul lui.

         - Treci în poziție. Știi care este preferata mea. Nu mișca un mușchi, nu te atinge. Așteaptă, așa cum ai fost instruită. Fiecare cerința va avea un obiectiv specific.  Corpul tău va primi doar ceea ce am să îi ofer.

Își trece privirea peste  formele ei pline și coapsele ușor depărtate. O palmă grea îi lovește brutal fundul. Un suspin primal și devine conștientă că mâinile nu îi erau bune doar pentru indicații. Îi este demon și călău.

Aerul nopții îi biciuia și mai tare corpul și gustul amărui i se scurgea dintre coapse. Îi atinge cu limba lobul urechii iar degetele i se adăpostesc acolo unde este cea mai sensibilă.

        - Prinde așternuturile pline de tine. Trage de ele. Rupe-le dacă asta simți. Umple camera de zgomotele tale. O poți distruge, nu îmi pasă. Geme și cerșește.

    Miros de orgasm și depravare demnă de Bukowski . Își scoate un deget din ea și i-l apasă în gură. 

  - Te las să îți tragi respirația. Apoi am să o fac din nou.

Depravare

Gust de femeie, ţigări şi depravare. O lipeşte de uşă iar corpul îi cedează, pierzându-şi orice formă de rezistenţă. Rochia-i fină, din mătase, atinge podeaua. Spatele lui lat este străpuns acum de unghiile ei lungi ce se adâncesc în pielea pe care se amestecă parfumuri. Gemete se izbesc de pereţi ca apoi să se stingă adânc în guri din ce în ce mai flămânde. O mână rece şi grea îi apasă şoldurile alunecoase. Un trup de femeie frumoasă se mişcă în acelaşi ritm cu al lui. Tensiunea din jurul lor se adună acum în respirații scurte și superficiale. Nimic nu părea mai important decât gura ei pe a lui. Nimic nu era cu adevărat mai potrivit decât el în ea. Modul cum îi atingea cu vârfurile degetelor spatele arcuit, cum îi simțea pielea fină pe care o știa atât de bine....

Îşi face simţită prezenţă şi ultimul geamăt, cel mai puternic dintre toate, apoi se aşterne o linişte nesfârşită. Sfârcurile şi buzele îi erau uscate. Urme de ruj pe pereți și dantelă neagră aruncată pe pardoseala umedă. Degetele îi adorm pe coapse moi.

Priveşte pe geamul unei mici cafenele savurându-și prima cafea din dimineața aceasta. Vremea este mizerabilă. Stropi de ploaie se sparg violent de geam iar el urmăreşte oamenii cum se grăbesc să ajungă la mașini, cum încearcă să își închidă umbrelele distruse de vânt. Era dimineața de după noaptea de dinainte. Mintea începe să îi plutească la ce se petrecuse cu câteva ore în urmă și buzele i se arcuiesc armonios într-un zâmbet cu gândul la genunchii ei zgâriaţi şi la ţipetele ce au trezit vecinii. Îşi trece limba peste buze şi simte gustul pielii cu care l-a îmbibat noaptea trecută. Alunecă de minute bune în gânduri necurate.
              Își întoarce capul spre fereastră absent și își termină cafeaua. Lasă ceva mărunt pe masă și părăsește localul. Ploaia îl lovește acum în față cu toată forța dar nu, nimic altceva nu mai contează. Zâmbetul ce i se așternuse pe buze nu mai putea fi spălat nicicum. “- Ce vreme teribilă,”  își spune în gând înainte de a-și îndrepta gulerul jachetei, ”...dar ce noapte”.

Emotional tie

3 dimineaţa, haos în gânduri şi un zâmbet falsificat printre fumul dens din ultima ţigară. Ultima? Alt substitut de viciu și nici urmă de ea. Prea multă tăcere mi se scurge-n timpane. Litere ce se aştern pe pagini murdărite de o cafea neagră cu un amar ce-mi alunecă dureros în simţuri. Două cuburi de gheaţă plutesc în paharul plin ce promite o vacanţă chimică dar nicio urmă de îndurare. Am trupul greu și tălpile reci. Mă sufoc ușor în aerul rece al nopții cu gândul la un amor debil.

Sufletul mi se încăpăţânează să adăpostească un demon erotic, fără să ia în calcul că tot el îi zgârie pereţii până la prăbuşire. Inutil îmi lovesc inima pe care o strâng puternic în mâini, căci nu se înduplecă să amorţească. Stiloul îmi bate în carne cui după cui pe  crucea ce o port în mine. Cunoști persecuția absolută și astfel mi te verși picătură cu picătură în perfuzia adânc intrată-n venă. Privesc cu groază cum o pereche de ochi negri e în stare să-mi pună sufletul la colț.

Trebuia să te cunosc, aveam nevoie de cineva ca tine. Ştiu, urăşti cuvântul “ trebuie” . Ai plecat cuprinsă de frică. Un răboi pierdut din start, am capitulat amândoi.  Acum mă număr singur printre cadavrele din închisoarea sufletului tău.
       Nu ar fi trebuit să-mi plănuiesc nimic, nu cu tine, nu când tu voiai doar să mă cunosti, însă am ajuns să te vreau cu mai multe mâini decât o paradă de cerşetori. Dorinţele mi-au ajuns în locuri pline de incertitudine ce m-au determinat să rămân câţiva paşi în urmă.Nu am să te găsesc niciodată în sala de aşteptare după un zbor anulat, când tu nu obișnuiești să călătorești cu bagaje de cală. Mereu pleci goală, lipsită de griji, durere sau gânduri.
          Move on, you say. Dar cum aş putea închide cartea când îmi este peste putinţă să întorc şi pagina pe care-mi scriu declinul?!
          Tu...tu dormi acum şi nu ştii câte gânduri primeşti. Îmi închid pleoapele insomniace și îmi las mâinile inconștiente să te caute printre așternuturi.

Capriciu

        

           Conștientă de grotescul jocului în care s-a lăsat atrasă și-a plecat capul a renunțare. Pe buzele moi încă avea amprentat ultimul lor sărut însă nu mai rămăsese de mult nici loc de întoarcere, nici lacrimi de șters. Era timpul, fiecare celulă din corp o împingea să facă asta. Până și aerul din jur îi apasă acum greu umerii. Inspiră puternic, numărându-i pașii pe scări. Ușa se deschide și vocea bărbatului răsună în toată camera însă tot ce poate auzi acum e propriul puls accelerându-se.                                     

- Nu faci decât să trântești uși în urma ta, de parcă lumea ți-ar datora ceva pentru simplul fapt că ai decis să te întorci.  Dacă nu mă mai găseai aici?                                                 

 Cu ezitare în glas, fixează un punct din spatele lui în timp ce-și începe confesiunea. Pare atât de pierdută acum când pe chip i se citește doar dezolare.

- Și dacă ți-aș spune că nici măcar nu te iubesc, dacă ți-aș spune că am vrut să te am doar pentru că n-am știut niciodată cum e să ai ceva cu adevărat, ai pleca? Sau ai ceda, recunoscându-ți înfrângerea?                Bărbatul a tresărit, ca trezit dintr-un vis lung. Fără niciun cuvânt a strâns-o în brațe cu putere. Încerca parcă să-și întipărească în minte mirosul pe care urma să-l caute la fiecare colț de stradă, neștiind că o face doar pentru că l-a pierdut.                                                   

 - Bine jucat, copilă. Ești liberă.