Îngheț

 Convulsiile mizerabile ce se împăturesc în monștri tăcuți de durere își merită din plin pastila amară de la 7 seara. Mi-am aruncat paltonul pe mine, mi-am îndesat bricheta şi ţigările în buzunar şi am închis uşa din metal în grabă, ca într-o dramă proastă. Cu respirația întretăiată și mâini tremurânde am reușit cu greu să îmi scot o țigară din pachet. Fumul ce îmi carboniza plămânii se amesteca armonios cu fulgii de afară.

 E luxoasă și rece capitala. Îmi place mirosul iernii aşternut pe mulţimea de paşi grăbiţi de pe străzile de un pustiu sumbru şi mort. E mult prea frig, îl simt adânc în coaste. Se pare că natura îşi formează o întreagă armată de sclavi împotriva mea. Cu sufletul greu, mai greu decât zăpada ce apasă tăcut clădirile gri, m-am întrecut pe mine încercând să nu întârzii la întâlnirea cu un dezastru pe tocuri înalte.

-          Ți-am simțit lipsa cumplit.

-          Eu nu și, într-o notă de sinceritate, am fost îngrozitor de infidelă iar tu conduci prea repede.

      N-am avut de ales, am plecat şi nu am întors privirea. Ea zâmbește numai după ce a luat o viață. Am plătit atât de scump prețul neascultării propriei mele terori. M-am întors acasă şi am rupt câteva pagini. Nu mai simțeam frigul, nu mă mai usturau plămânii, nu mai simţeam nimic. Unele morţi pur şi simplu nu pot fi îngheţate.

Fiecare început îşi are locul în sfarşitul cuiva şi ceea ce este îngrozitor despre moarte este faptul că eşti complet singur. 

Sentință

                                                                                                

            Curioasă de universul meu întunecat, ai pătruns in el cu o expresie ușor amuzată, zâmbindu-mi doar printr-o ușoară ridicare de sprânceană. Cu fiecare mișcare pe care o schițai îmi puteam auzi durerea. Sunete nascute în grotele zguduite de cutremurul presiunilor murdare cu care ai ajuns în mine. Scârbită, mi-ai intors spatele indiferentă, alegând invariabil să-ți continui drumul fără să privești la ce ai distrus pentru a ajunge acolo.

 La ce te aşteptai, la plămâni plini cu parfum şi gânduri deghizate-n inocenţă? Aveai să găseşti doar un suflet cu un tremur paralitic ce, odată consumat de singurătate şi disperare demonică, te va provoca să experimentezi moartea înainte de moarte.

           Privește acum la trupul cu oase negre care își cară după sine mormântul. Am pielea ruptă în fâșii, ca o păpușă de cârpă veche. Te satisface chiar atât de mult imaginea unul copil cu ochii înghețați de frică? E ușor să pleci flamândă, știind că în orice altă zi îți poți hrăni dorința într-un alt carnaval al groazei.

         Când diavolul nu-ţi poate ajunge în suflet, crează o femeie suficient de frumoasă capabilă de asta.     

Dual

Înainte să-mi numeri pașii înghițind în sec ți-am strecurat un bilet în cartea ta preferată: "Acum ești doar cerneală vărsată-n grabă în foile istoriei mele. Nu crezi că e minunat că am scris cu roșu?". Credeam, în inocența mea, că vor fi ultimele rânduri pe care ți le voi scrie.

Dar trecutul ne prinde mereu din urmă, ca o boală pentru care refuzăm cu încăpățânare tratamentul. Ești pretextul meu favorit, un erou decăzut al mitologiei mele personale, deși te lași pradă disperării. Da, ești nenorocit, corupt până în măduva oaselor însă, cu toate că nu am ce secret murdar să-ți mai dezgrop, mi-aș face o misiune din a țese pânze de păianjen în jurul tău în fiecare noapte pentru ca ziua să te lase să-mi scapi din nou.

Când am ajuns să împărțim toate tăcerile? Părți din tine nu o merită, nenorocirea ce o porți în sânge îmi lovește violent, ca o pedeapsă, încăpățânarea cu care cred în tine. Oare, știind cât de mult îți doresc existența nefericită, vei fi capabil să renunți timid măcar la una din căile intunecate pe care pășești nepăsător? Nimic nu mă consumă ca prezența ta, și mi-aș vinde sufletul negreșit demonilor ce te poseda pentru un pic de loc sub coastele tale.

 Sunt locul în care-ți pui capul pe pernă și te aduni, dupa o zi grea de în care buzele au preferat să-ți stea închise. De data asta îmi va fi orice dar nu frică.

Dragoste de copil

       

          „- Ce înseamnă să te îndrăgostești ?”, un copil mă-ntreabă.

       - Când te îndrăgostești nu e ca și cum ai cădea într-o groapă şi îți rănești puţin genunchiul. Te îndrăgosteşti căzând în spațiu. Te muți de pe planeta ta pe planeta celuilalt. Animalele, florile şi culorile hainelor pe care oamenii le poartă sunt total diferite de tot ce ai văzut vreodată. Inima îţi bate foarte repede şi doreşti să îţi împarţi jucăriile şi mâncarea. Te arunci în gol, în orbita altuia. Aici poți să îți aduci câinele sau pisica, peștișorul de aur, hamsterul, colecția de pietre sau ciorapii ciudaţi: cel fără pereche sau cel cu găuri, fără teama că îți vor fi luate. Poți chiar să îți chemi și prietenii în vizită cărora le poți citi povești. Te îndrăgosteşti alegând să fii cu cineva fără de care nu vrei să exişti.

Atac de panică

         Ochii goi îi sunt larg deschiși însă mintea i se închisese de mult la ce se petrecea în jur. Totul se mișcă cu o viteză amețitoare însă ea, epicentrul acestei furtuni emoționale, își părăsise de mult trupul greu. În jurul ei, lumea se grăbește dar, spre ce? 

        "- Nu e nimic dincolo, opriți-vă". 

     Dar nu mai are glas. Vacarmul continuă, mulțimea de oameni nepăsători se împrăștie acum în toate direcțiile, însă ea rămâne inertă. Nemișcată, neatinsă, în siguranță. Când haosul ți se prezintă nu te opui, n-ai face decât să-l amplifici. 

      Pot să urle de furie, să o rănească atât cât vor. Nu scoate niciun sunet însă, lacrimi sărate i se preling pe obrajii reci. Simte prea multe. Fericire, tristețe, dezgust, furie, dragoste, frică. Atât de multă frică. Țipetele lor asurzitoare îi pătrund în carne. În goana lor o lovesc și pleacă fără să întoarcă măcar capul. Zâmbind amar, a renunțare, se întinde pe cimentul rece, așteptând ca mulțimea să îi zdrobească trupul. 

     Tocmai când își simțea gustul sângelui, îi simte mâna prin păr. Instinctiv, își lipește capul de pieptul lui și își închide ochii până nici un zumzet nu mai ajunge la ea.

      "- Gata, au plecat ?" 

    Calmul se lasă încet peste umerii ei goi și orice urmă de teamă i se topește acum în calda familiaritate a vocii lui.

      "- N-a fost decât un vis, copilă. În realitate nimeni nu te poate salva de tine însuți."

Defect

Ca un cancer, dragostea i se împrăștiase prin întregul corp, pătrunzându-i fiecare membru, fiecare organ, adânc până în zonele obscure ale spiritului său defect.

Reziduuri uscate de furie, durere și teamă. Avea nevoie să se țină de toate, deoarece păreau să-i amintească de acea parte întunecată a vieții. În mod ironic, familiaritatea acestor spații îl făceau să se simtă confortabil și în siguranță. Dragostea lor a devenit mult prea intensă iar el nu avea nicio dorință să i se supună. Cu inima frântă și cicatrici adânci cauzate de anterioarele relații eșuate și-a delimitat inima, și-a instalat pereți ignifugi și a încercat mereu să se ferească de flacările în care ea se arunca cu bună ştiinţă. Nu exista nicio șansă ca el să fie ars de dragoste încă o dată.

Știa că sfârșitul va fi inevitabil. Îi va lipsi, și îl va durea pentru eternitate. Va suferi, dar va crește din asta. A încercat să-și spună singur că ceea ce simțea nu era real, așa că i-a dat drumul. Dragostea umană pare-se a fi un animal impredictibil ce ne rupe carnea și lacrimile minții cât timp ne alină și ne protejează. Se scurge și plutește ca un val mecanic într-o cutie mică din sticlă. Cât timp plutește poate aduce cele mai frumoase trăiri iar cand se scurge îți poate lua toată viața din tine. Te poate face să te simți puternic și slab în acelasi timp. Îți poate da suflare și te poate strangula.

Se simțea slab. A încercat să găsească ceva de care se poate ține. Și-a inchis ochii și îi putea simți caldura trupului. Se va ține de asta până data viitoare. Întotdeauna va fi o data viitoare. Nu își putea da seama dacă ea a luptat vreodată pentru el. În visele lui, ea a luptat.