Şi dacă...

Şi dacă ţi-aş spune că îţi simt paşii nesiguri ca nişte bătăi în podeaua inimii mele? Dacă ţi-aş povesti despre zumzetul slab ce cauzează ecou în aer când îmi intri în cameră? Ai dispărea, cuprinsă de frică sau m-ai strânge cald în braţe, asigurându-mă că vei fi mereu acolo?

Eşti ca un pat cu lenjeria alandala, plină de urme suculente ale nopţii anterioare. Proximitatea, luciditatea,  nimic din toate astea nu mai contează când alunec în mătasea pielii tale. Îmi rămâi întotdeauna gravată printre cearşeafuri, zile întregi după ce ai plecat. Cumva mi te-ai înţepenit în oase. Ador să te simt acolo, să-mi inunzi sufletul cu a ta prezenţă. Îţi doresc fiecare bucăţică. Gropiţele din obraji ce ţi se reliefează într-un zâmbet insinuant, felul în care îţi sclipesc ochii când îmi povesteşti o carte bună. Îţi vreau simfonia gândurilor, cea pe care o rescrii constant, pe care o ţii ascunsă în piept pentru a fi păstrată neatinsă.

Îţi doresc şi trivialităţile, cele pe care le-ai ţesut din bătăi de gene temătoare ca să nu le pierzi. Îţi doresc toate muchiile, chiar pe cele aprinse şi uzate ce se simt aspre la atingere. Cele pe care credeai că nimeni nu le va iubi vreodată. Doresc praful, vreau să-ţi simt până şi deteriorarea inimii. Vreau petele, epavele, ruperile si durerile. Am să-ţi accept părţile grele. Am să le înec în aroma cafelei dimineţii de după, pregătit să-ţi acopăr pielea cu a mea. Nu, nu te voi sufoca, voi împrăştia doar un mic strat din mine în jurul tău, suficient pentru a-ţi încălzi trupul sinuos în nopţile mai reci decât gheaţa din paharele de vodka.

Răsfăţ

           M-ar ține strâns în brațe până ce ritmul respirațiilor noastre s-ar armoniza. Ar adormi cu mâna în jurul meu, parcă ușor speriat că aș putea vreodată să-i scap. A doua zi, m-ar trezi negreșit sărutându-mă cast pe buze. I-aș zâmbi larg, deși m-a lăsat să dorm prea mult și sunt deja în întârziere. Știe că am nevoie mereu de încă 10, 15, 20 minute, așa că ar aștepta răbdător în ușă, amuzându-se de cum îmi iau somnoroasă tricoul pe dos sau cum mă lovesc de fiecare dată de același colț al patului. 

           Mai târziu, în drumul nostru spre un frappé cu scorțișoară, mâinile ni s-ar împleti atât de firesc încât aș uita cât obișnuiam să urăsc toate astea . Mi-ar da flori doar pentru că e joi și îmi stă bine în albastru. Le-aș arunca într-o vază, jurându-mi că nu-mi plac florile. De fapt, aș zâmbi cu gura până la urechi tot restul zilei la gândul că și-a amintit că-mi plac lalelele portocalii învelite în hârtie cerată deși uită mereu să ducă gunoiul. Ar fi exact ceea ce ar trebui să-mi doresc. Și numai din cauza asta nu l-aș putea iubi niciodată.

Scenariu

Nimic altceva nu-şi mai face simţită prezenţa, totul a pălit în faţa tensiunii dintre trupurile noastre. Vino mai aproape, e timpul să revendici ce e al tău. Sub atenta ta supraveghere devin o simplă prizonieră a propriei mele dorinţe. Renunţ la haine, lăsându-mă condusă doar de vocea ta fermă. Un zgomot metalic mai târziu şi ştiu, vei avea grijă să nu uit nicio clipă cât de tare mi-ai lipsit.  

                Unul ca tine m-a facut sa vibrez la o simplă atingere. Sarută-mă. Folosindu-mi buzele, trasez o harta a dorinței pe tot corpul tau. Soptește-mi tandru în ureche și am să-ți capitulez cu toată inima. Dezbracă-mi constiința și fă dragoste cu gândurile mele.

Îmi auzi cuvintele fără să rostesc un sunet. Îți simt fiecare geamăt cu o suficiență ce mă trimite în uitare. Brusc, trecutul se estompează. Viitorul îmi pare şi mai îndepărtat. Îmi acoperi gura cu mâna, îmi inchid ochii şi ma topesc uşor învăluită de căldura respiraţiei tale. Mă regăsesc în tine, iar şi iar.

Nu ma pot gândi decat la iminența atingerii tale. Prinde-mi limba, încheieturile, arcuiește-mi spatele. Fă-mă să uit de cicatricile din inima și de pe șolduri. Mută-ți puterea adanc în moliciunea ființei mele. Masculin ,intens, viu, nu-mi rămâne decât să mă las pradă voinţei tale pentru a renaşte iar şi iar în valuri de dragoste lichidă.

Reconstruiște-mă după ce mă vei sparge în milioane de bucăți şi voi fi mereu aici, aşteptând cuminte lovitura finală. 

Nud

Mă predau. Mai presus de rațiune, de autocontrol, de orice definiție a firescului. Mă dezbrac uşor de măștile sociale, temeri, ego, până la ultima urmă de vanitate. Dezleagă-mi cu grijă sinapsele, eliberând orice conexiune ce m-ar împiedica să mă las în voia acestui moment. Dincolo de ele sunt doar o sumă de reflexe, reacții fiziologice și impulsuri de necontrolat.

Gemete,  piele mereu fierbinte, respirație greoaie și valuri de contracții delicioase. Fără reguli, rețineri sau pauze, nu e momentul să tragi aer în piept. Un mănunchi de senzații se declanşează, începând de la primul fior de plăcere până când îmi părăsesc trupul, sedată de contactul cu cele mai obscure colțuri ale imaginației tale.

Mi se taie respirația. Creierul meu procesează doar undele stimulării crescânde a 8000 de terminații nervoase. Buzele întredeschise și umede tremură ușor şi te urmăresc cu privirea hipnotică ce-ți va apărea iar și iar în minte în cele mai nepotrivite momente. Fără cuvinte, am uitat cum se formează.

N-a rămas nicio asemănare cu fata ce stătea mai devreme picior peste picior în fața ta, lingându-și cu vinovăție degetele după ce a devorat cu poftă un bol întreg cu înghețată de vișine. Dar e aceeași. Insaţiabilă, hotărâtă să fie irevocabil a ta.

Eufemism

Inima îmi este ca un teritoriu ciudat. Un minut vorbeşte o limbă pentru ca în celălalt să vorbească alta. Este ca o versiune din carne a Angliei. O republică independentă pe care foştii dictatori au umplut-o de mine de care ar trebui să te fereşti. Tot încerc să le dezamorsez dar nu îmi pot aminti unde au fost ascunse iniţial.

În scopul ăsta obişnuiam să ţin o hartă în buzunar, pe care o ofeream doar anumitor persoane, sub strictă supraveghere. Dar, după câteva războaie şi nenumărate bătălii, am înghiţit-o din greşeală. Nedigerabilă, ca orice hartă, mi s-a instalat în stomac ca o pătură împotriva senzaţiei de foame.

Îmi doresc să o pot vomita acum, pentru a o reconstrui, bucată cu bucată. Va trebui să dezamorsez bombele pentru a-ţi putea reda liniştea. Sau pentru a te putea ţine înăuntru o vreme, să-mi descrii mirosul  paginilor vechi în şiruri de cuvinte goale… ştii doar, lucrurile despre care oamenii vorbesc când le este frig.

Şi, chiar dacă aş reusi să obţin altă hartă, ar continua să fie o misiune periculoasă. Am putea  exploda în milioane de particule la cea mai mică tentativă de dezamorsare. În final nu am mai exista, nici eu, nici tu, şi cel mai rău lucru ar fi că lumea şi-ar continua traseul interminabil fără a realiza sfârşitul a două suflete.

Dar există o soluţie alternativă. Să spunem că am reuşit totuşi să memorez harta şi mi-o pot recrea în minte. Vom exploda în milioane de bucăţi diferite oricum, dar de data asta va fi mai mult din amândoi în aer, iar lumea ar lua o pauză pentru a ne privi în fiecare dimineaţă.