Eufemism

Inima îmi este ca un teritoriu ciudat. Un minut vorbeşte o limbă pentru ca în celălalt să vorbească alta. Este ca o versiune din carne a Angliei. O republică independentă pe care foştii dictatori au umplut-o de mine de care ar trebui să te fereşti. Tot încerc să le dezamorsez dar nu îmi pot aminti unde au fost ascunse iniţial.

În scopul ăsta obişnuiam să ţin o hartă în buzunar, pe care o ofeream doar anumitor persoane, sub strictă supraveghere. Dar, după câteva războaie şi nenumărate bătălii, am înghiţit-o din greşeală. Nedigerabilă, ca orice hartă, mi s-a instalat în stomac ca o pătură împotriva senzaţiei de foame.

Îmi doresc să o pot vomita acum, pentru a o reconstrui, bucată cu bucată. Va trebui să dezamorsez bombele pentru a-ţi putea reda liniştea. Sau pentru a te putea ţine înăuntru o vreme, să-mi descrii mirosul  paginilor vechi în şiruri de cuvinte goale… ştii doar, lucrurile despre care oamenii vorbesc când le este frig.

Şi, chiar dacă aş reusi să obţin altă hartă, ar continua să fie o misiune periculoasă. Am putea  exploda în milioane de particule la cea mai mică tentativă de dezamorsare. În final nu am mai exista, nici eu, nici tu, şi cel mai rău lucru ar fi că lumea şi-ar continua traseul interminabil fără a realiza sfârşitul a două suflete.

Dar există o soluţie alternativă. Să spunem că am reuşit totuşi să memorez harta şi mi-o pot recrea în minte. Vom exploda în milioane de bucăţi diferite oricum, dar de data asta va fi mai mult din amândoi în aer, iar lumea ar lua o pauză pentru a ne privi în fiecare dimineaţă.

Kindly Share This Post »»

Tweet