Şi dacă...

Şi dacă ţi-aş spune că îţi simt paşii nesiguri ca nişte bătăi în podeaua inimii mele? Dacă ţi-aş povesti despre zumzetul slab ce cauzează ecou în aer când îmi intri în cameră? Ai dispărea, cuprinsă de frică sau m-ai strânge cald în braţe, asigurându-mă că vei fi mereu acolo?

Eşti ca un pat cu lenjeria alandala, plină de urme suculente ale nopţii anterioare. Proximitatea, luciditatea,  nimic din toate astea nu mai contează când alunec în mătasea pielii tale. Îmi rămâi întotdeauna gravată printre cearşeafuri, zile întregi după ce ai plecat. Cumva mi te-ai înţepenit în oase. Ador să te simt acolo, să-mi inunzi sufletul cu a ta prezenţă. Îţi doresc fiecare bucăţică. Gropiţele din obraji ce ţi se reliefează într-un zâmbet insinuant, felul în care îţi sclipesc ochii când îmi povesteşti o carte bună. Îţi vreau simfonia gândurilor, cea pe care o rescrii constant, pe care o ţii ascunsă în piept pentru a fi păstrată neatinsă.

Îţi doresc şi trivialităţile, cele pe care le-ai ţesut din bătăi de gene temătoare ca să nu le pierzi. Îţi doresc toate muchiile, chiar pe cele aprinse şi uzate ce se simt aspre la atingere. Cele pe care credeai că nimeni nu le va iubi vreodată. Doresc praful, vreau să-ţi simt până şi deteriorarea inimii. Vreau petele, epavele, ruperile si durerile. Am să-ţi accept părţile grele. Am să le înec în aroma cafelei dimineţii de după, pregătit să-ţi acopăr pielea cu a mea. Nu, nu te voi sufoca, voi împrăştia doar un mic strat din mine în jurul tău, suficient pentru a-ţi încălzi trupul sinuos în nopţile mai reci decât gheaţa din paharele de vodka.

Kindly Share This Post »»

Tweet