Cum o văd eu.

         Dragostea nu te face întotdeauna fericit, dar te face mereu mai bun. Fericire în nefericire. Dragostea e imperfect imposibilă. Dragostea îşi plătește facturile la timp dar uită de aniversarea ta. Îți cumpără nelipsita înghețată cu caramel pe drumul spre casă dar o lasă în mașină. Refuză să-i schimbe scutecul bebelușului dar pierde ore în șir legănându-l până adoarme. Nu îţi scrie poeme şi nu acordă discursuri romantice, dar când ești trist spune mereu lucrul ăla potrivit. Rareori se gândește să-ți cumpere flori dar întotdeauna își amintește să-ți conecteze telefonul la priză în timpul nopții.

        Dragostea înseamnă iertare. Dragostea te lasă să scapi cu multe. Îți acordă iertarea chiar înainte de a întreba și, mai mereu, îți solicită scuzele umile. Dragostea știe că va lovi în tine și te va durea. Dragostea eșuează, iarăși și iarăși, dar crede că fiecare minut este o nouă șansă să o faci cum trebuie.

Dragostea uită. Uită cuvintele și rănile vechi și, chiar și când își amintește, își amintește să rămână bună. Dragostea îți poartă cel mai mare razboi al vieții tale și apoi, chiar după, îți cumpără o cafea cu lapte și își împarte și ultimul pătrățel de ciocolată cu tine.

        Dragostea îți înțelege slăbiciunile. Nu te ia peste picior când îți este frică să conduci sau când devii irascibil că îți este foame. Știe că îți place să îți bei ceaiul foarte, foarte fierbinte. Se asteaptă mereu să te plangi că te-ai ars la limbă mai târziu. Dragostea va avea răbdare cât timp îți tai etichetele tricourilor ce mereu îți zgârie gâtul. Își păstrează tăcerea când nu ai chef să vorbești. Dragostea râde strident la glumele tale proaste de la petreceri pentru a nu te simți jenat. Dragostea e loială.

          Dragostea e programată genetic să te admire necondiționat. Crede în tine. Îți este alături când decizi să scrii o carte, să te faci bucătar sau  pictor și încearcă să te ajute să îți atingi targetul. Îți va edita primele capitole lamentabile, îți va mânca omleta groaznică și va saliva la sânii tai pictați pe prima pânză. Nu îți poartă pică atunci când eșuezi. Te încurajează. Dar pentru că ai nevoie uneori, îți va cere să încetezi când devii insuportabil și încerci să lovești în alte persoane. Dragostea îți schimbă percepția frumuseții. Dragostea îți atinge părul grizonat și îți urlă cât de bine îți stă. Dragostea cântă “Îmi plac posterioarele mari și nu pot minți”. Dragostea știe că ridurile îți devin prieteni apropiați. Dragostea te învață să găsești obișnuitul, extraordinar. Dragostea nu e un substitut pentru visare și nici nu îți cere să trăiești într-o versiune fantastică a ta, pentru că dragostea se împletește perfect cu realitatea. În viața reală, dragostea știe ca sunt zile bune, zile rele și o grămadă de zile de mijloc. Dragostea trece prin toate, câteodată cu stil și pizza, în alte zile cu lacrimi și amărăciune. Dar în final, trece.

         Dragostea îți întoarce ideea de umanitate cu susul în jos. Crezi că ai cunoscut o persoană ca apoi să realizezi de câte este în stare de dragul iubirii, cât de departe își va întinde propriile limite pentru a ține de persoana pe care o iubește.  Dragostea te face martorul divinității. Dragostea e fluidă. Se schimbă cu timpul în expresie și manifestare. Va fi o scanteie, un foc mistuitor sau goluri în stomacul tau într-o zi. Ani mai târziu, va semăna cu o zi cuminte de primăvară, un simț al stabilității solid ca o stâncă și golurile din stomac pot fi usor traduse prin indigestii. În fiecare zi dragostea se schimbă iar tu devii o versiunea a ta de care nu știai că există. Expandat, întins cumva. Dragostea nu-ți rupe inima. Te deschide, ca mai mult să  poată intra în tine.

        Dragostea e o alegere. O alegi în fiecare zi, în fiecare minut. Dragostea e sacrificiu, compromis, toleranță și o grămadă de cuvinte înfricoșătoare. Uneori dorește să plece dar întotdeauna rămâne. Uneori vrea să te omoare ca apoi imaginându-și singuratatea îngrozitoare, renunță. Îți întoarce spatele numai pentru a te privi din nou după. Se îngroapă în însăși ființa ta ca tu să nu știi vreodată de unde începe și unde se termină.

           Dragostea e un paradox. E stranie și grațioasă. E forțată și naturală, ușor teribilă și absolut hilară. Este liniștitoare. E salbatică. Te rănește și te vindecă. Este gentilă și dură. Este confuzie și claritate. Te face mai puternic și vulnerabil. Te leagă de pamant pentru a te face să zbori. Este rară ca o perlă și comună ca respirația. Dragostea e  fioroasă. O decizi ușor și, la fel de ușor, o poți trece cu vederea, dar, dacă stii prin ce lupă să o privești, este uimitoare.

          Dragostea e frumoasă, e necesară și, dacă îi permiți, instinctuală; dar niciodată nu va fi ceea ce crezi tu. Mereu e mult, mult mai mult.

Kindly Share This Post »»

Tweet