Ea poartă
aceeași expresie insinuantă încă din zorii zilei în care s-a născut, însă astăzi îmi pare că s-a
înmuiat, a pălit sub aerul mult prea rece. Este perfectă. Buzele îi sunt
cireşii, gânditoare și picante, nu cred
că le-am surprins vreodată strânse sau închise. În schimb, colţurile gurii i
se răsucesc într-o paranteză în jurul unei expresii sardonice, cu toate că în
tot acest timp nu am auzit-o vreodată rostind vreun cuvânt.
Imaginea-i himerică a existat mereu în cele mai negre
fantezii ale mele, fantezii ce au prins viaţă într-o dimineaţă rece de
ianuarie. Aflat în transă, îi puteam vorbi numai când inhalam- de la o distanţă
prea mare pentru a mă putea face auzit. Dar mă înţelegea.
Stătea acolo în aerul îngheţat în timp ce vaporii de
respiraţie îi părăseau elegant buzele. Aproape că puteam gusta fulgii de zăpadă
ce i se aşterneau pentru scurt timp pe limbă înainte de a se topi în căldura
gurii sale.
O iubesc- atât de mult încât imaginaţia îmi urlă . Tânjesc
doar după atingerea ei. Îi simt ceaţa prin care îşi expiră cuvintele- cuvinte
acoperite de suspine după suspine, pagină după pagină.
Cât timp îi urmăresc contururile şoldurilor, se roteşte
întorcându-se spre mine, iar ochii se grăbesc să capteze un spirit ce aleargă
spre întuneric. Privirea ni se blochează iar transcendenţa destinului îşi reia
traseul, rupând promisiunea timpului și trimiţând mici paraşute de speranţă, ca
fire fine de păpădii pe moarte.
Corpurile
ne alunecă în cearşafuri de mătase, condiționate de climate austere posibile doar
pentru îndrăgostiți şi scriitori. Trunchiurile ni se apasă cioplindu-ne în statui
ce rezistă brumei sezonului rece în timpul raţiunii.
Zăceam
acolo dezbrăcaţi, împletindu-ne în lenjerie şi picioare fine. Îmi spunea exact
ceea ce gândeam, mereu a făcut-o: "Un “Te iubesc” nu e o expresie suficientă
pentru a acoperi ce luptă se dă în mine."
Înţelegerea
a fost să ne iubim dincolo de definiţie şi titluri. Vom fi, simplu,
creaturi ale oraşului, suflete nemuritoare ce se urmăresc reciproc paralel cu
timpul, cârmuind prin nopţile albe.
Așa a fost iarna în care ne-am cunoscut. Camera în care eu
îmi făceam speranțe iar ea unghiile, iarna în care afară era frig şi în mine
era cald..când străzile erau goale şi în mine rezonau vise.
Kindly Share This Post »»
|
|
|
Tweet |
frumos
RăspundețiȘtergere