Iluzii

Privea în gol și, după ce a oftat prelung, mi-a zis cu deplină detașare:” Știi, nu cred că nimeni m-a iubit cu adevărat. Sigur, au iubit versiuni ale mele pe care fie le-am construit eu pentru fiecare, rece si premeditat, fie și le-au construit singuri pentru a se plia pe scheletul dorințelor lor. Părțile mele ușor de iubit: loialitatea, căldura cu care-mi înconjor apropiaţii, pasiunea pentru frumos, modul în care risc să mă pierd cu totul in persoana iubită . Am avut de a face constant fie cu oameni ce-mi erau inferiori intelectual, fie cu cei ce, fiind intimidaţi agresiv de frumuseţea mea, nu îndrăzneau să mă contrazică nici când greşeam. Orbiți, continuau crezând că mi-am atins confortul sentimental , fără să știe că la o simplă mișcare greșită loialitatea mi se transformă  în dependență, afecțiunea li se va părea sufocantă, iar idealismul pe care-l adorau mă împinge să refuz fără pic de regret orice consider a fi mai prejos. Cine m-ar iubi când devin lipsită de compasiune, când mă hrănesc doar din durerea pe care o cauzez, crezând că așa voi echilibra într-un final balanța? Îi înțeleg acum, cum m-ar putea iubi când sunt vulnerabilă, confuză, când mă agăţ de cei din jur doar ca să sfârșesc prin a-i trage în jos odată cu mine? Au sfârșit toți prin a se întreba ce s-a întâmplat cu cea ce nu se lăsa învinsă de nimic, unde a dispărut pofta aia infinită de viață și, mai presus de tot, ce să facă cu copila asta cu ochi negri ce pare acum lipsită de conținut?”

Kindly Share This Post »»

Tweet