Cum mă iubea

            M-am plimbat prin tine cu mult înainte să ne cunoaştem. Cu timpul, mă durea însă gândul că alta trasase deja contururile sufletului tău, mereu alta şi alta. Gândul că numele lor îţi stau încă pe limbă, că fără să vrei ne compari iar şi iar şi ies mereu în pierdere pentru că n-am avut curajul să plec când mi-ai cerut-o sau să te gonesc când o meritai.

            Am uitat să cer durere într-o dimineaţă rece de ianuarie, dar ai venit cu cana plină, zâmbind. Nu m-am oprit până n-am simţit cum se dizolvă toată, cum devine una cu mine. Mi-a otrăvit şi ultima speranţă însă am învăţat să o iubesc pentru că venea de la tine. Se extindea odată cu fiecare gest ce lipsea, fiecare cuvânt rămas nespus şi fiecare moment în care alegeai să nu fi acolo când te voiam alături.

            Dacă mă tăiai, curgea iubire. Nu te mai judec, cine ar fi fost capabil să facă faţă unei asemenea intensități fără a se simți copleşit?! Muşcai din mine cu poftă când ţi-era foame, pentru ca apoi să te miri că nu mai am ce să-ţi ofer, că sunt lipsită de miez.

            Iubeşti fragmentar, episodic şi sunt mult prea conştientă de asta ca să mai sper la un final fericit, aşa că te las acum, nu-mi mai permit să mă las sfâşiată din nou. Promite-mi totuşi că EA merită cuvintele pe care mi le refuzai şi voi pleca zâmbind.

            Doar tu m-ai învăţat să nu las nimic acolo unde nu mai e nevoie de mine. 

Kindly Share This Post »»

Tweet