Miez de noapte sau chiar trecut
de el cu vicii din trecut ce se îmbinau armonios cu un pahar de vin. O terasă de la etajul opt. O melodie melancolică și un trup dezgolit cu pupile de cafea.
Frumusețea părea a-i fi un grafic desenat pe hârtie milimetrică. Genele de sus i se amestecau cu cele de jos,
își comparau curbura neagră, apoi se părăseau ofensate oferindu-mi o nouă
dimineață cu fiecare clipire.
Vorbea îndelung, risipind printre
buze pline un fum alb, visător, cu o privire mult prea pierdută pentru a i se putea
prinde. Cuvintele mi se umpluseră de stângăcie și tremurau de emoție. Sublim să
te ascunzi în spatele unei tăceri amorsată de un copil crud. Blestemul meu cu sâni
miroasea a dorință. Distanţa dintre trupurile noastre era de câțiva pași.
- Tu nu poți trăi după regulile
nimănui. Fidelitatea literară îți este complet străină exceptând inerenta
fidelitate către bărbatul care te posedă. Pot afla doar ce vrei să îmi spui. Nu
poți fi văzută goală fără să fii dorită. Cu o încredere fizică și o timidă
seducție pari tânără, chiar dacă vorbele îți fac parte dintr-o epocă de mult
uitată. Traiești intr-o lume întelectuală rece în care singurul personaj
distinct esti tu însuți. Impulsuri îți ies în rafale cu o disperare infantilă. Jumătate femeie, jumătate copil. Un pat de
carne cu piele întinsă așternut pe un suflet în mizerie din lipsă de provocare.
M-ai făcut să înțeleg că și a nu suferi tot a suferi înseamnă. Obișnuiam să îți
scriu, ții minte? Într-o lume de amintiri, nu este nevoie de străini.
Poate
într-o altă viață...
Kindly Share This Post »»
|
|
|
Tweet |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu