Încă puțin

Decor autumnal cu aromă de cafea măcinată și dimineți friguroase iar eu...doar un ghem brunet de păr și somn în brațele tale. Deschid ochii, casc și-mi cuprinzi talia ușor. "-Te vreau atât de rău..." Îmi mușc buzele cu poftă iar zâmbetul meu insinuant îți aprobă intențiile. Cum să-ți rezist când vocea ta joasă mi se topește delicios de încet pe șira spinării, alungându-mi fiecare gând ce îmi răscolește ființa? 

 Ne pierdem prin așternuturi acum, rațiunea-mi capitulează și ea și nu-mi rămâne decât să alunec în brațele tale. Pielea ta pe a mea, spatele ce mi se arcuiește sub respirația ta caldă și simt cum fiori de plăcere îmi inundă trupul.

"- Încă puțin..".  Îmi strângi mâinile cu forță și când sunt gata să-mi părăsesc corpul aud printre gemete că și tu...

         Un zgomot asurzitor și deschid cu teamă ochii. Nu-mi ia decât o secundă să realizez ce s-a întâmplat de fapt - adormisem iar gândindu-mă la tine. Instinctiv, duc mâna la piept unde mi s-a instalat aceeași durere sfâșietoare. Mi se taie respirația, nici măcar nu ești aici și iar am visul ăsta nenorocit. În mintea mea doar succesiuni de fraze fără sens ce-mi accelerează bătăile inimii, lucruri spuse, insinuate sau cel mai adesea, nespuse. 

      Mi-ai trasat liniile minții cu mult înainte de a mi le cunoaște pe cele sinuoase ale trupului și mi te-ai târât în oase fără nicio cale de întoarcere. Cum să mă lipsesc acum de însăși o parte din mine? Lovim doar în ce prețuim mai tare, dragul meu, și aș mușca din tine ca o fiară dacă n-aș ști că m-ar durea.              Privesc iar în jur, e atât de sterilă camera asta când pașii îți întârzie. Scârțâit de podele, cheia se rotește ușor, încerc din răsputeri să mă stăpânesc dar buzele mi se curbează fără să vreau într-un zâmbet cald. 

          - Bine ai venit acasă.

Promisiune

            

            -   Mă înec în spațiu. Privește-mi chipul cum se estompează în eter. Trăiesc între cuvinte și sunete, între momentele în care alerg după tren pentru a prinde avionul, între priviri și gesturi politicoase pe care le folosesc pentru a umple spațiul dintre acum și atunci, tu și eu, niciodată și când. Sunt înconjurată în tacere de parfumul pe care ți-l caut neincetat pe stradă.

    Acum? Doar îngrămădesc spațiul cu iubiți efemeri ce sunt conștienți la rândul lor că reprezint doar o tranziție, o amintire uitată, o muză a propriului lor amuzament. Sunt o renaștere a zilelor ce trec pe lângă timp. O posibilitate a ceea ce ar fi putut fi. Evoc imagini prezente doar în cimitire de vise, ucise de șoaptele clipelor ce ar fi putut rezona în mine. Apar doar în reflexii de sticlă spartă, în forma unor bucăți difuze ce au fost orbite de dor de tine. Îmi spun că le frâng inimile, dar cel ce iubește mai puțin este cel mai puternic, și după cum se pare, ei mi-au supraviețuit mereu.

    Dar ce a mai rămas din mine? În ce se va transforma vidul acesta după ce îți voi supraviețui ? Merit oare să fiu iubită? Acum că sunt singură cu tine încerc să transform banalul în hrană, dar are un gust amar pe limbă. Suntem la fel. Amândoi ne căutam pe noi în celălalt. Doresc să mă iubești absolut, permanent, necondiționat. Până atunci, privește-mi doar reflexia difuză!

  -    Nu, de data asta voi rămâne, îți promit!                                     

  -    Îmi promiți?!".                                        

Râsul ei sardonic răsuna acum în toată încăperea iar în ochi i se citea doar dezamăgire.

   -     Oamenii ca noi nu...rămân. Nu-mi mai spune vreodată asta. Știi, îmi plăceai mai tare când promiteai doar că vei avea grijă să nu te uit.
      

În sfârșit i se oferea o șansă la tot pentru ce luptase atât. Dar nu simțea nici măcar o urmă de recunoștință. Confuză, încerca să-și deruleze în minte frânturi de conversații, replici ce altădată o făceau să vibreze de nerăbdare. Până și durerea surdă din piept ce-i întuneca gândurile când el se îndepărta se transformase într-un gol ce nu făcea decât să distrugă încet totul în jurul lui.
Cu aceeași privire inexpresivă, a început să se dezbrace ostentativ, urmărindu-i fiecare reacție. Zgomot de capse, fermoare, lanțuri ce loveau podeaua și, într-un final, liniște totală și ea, complet goală în fața lui.

       
         -   Poftim. Cadoul meu de plecare. Și la dracu',  pe asta nu o vei uita tu. 

Şi dacă...

Şi dacă ţi-aş spune că îţi simt paşii nesiguri ca nişte bătăi în podeaua inimii mele? Dacă ţi-aş povesti despre zumzetul slab ce cauzează ecou în aer când îmi intri în cameră? Ai dispărea, cuprinsă de frică sau m-ai strânge cald în braţe, asigurându-mă că vei fi mereu acolo?

Eşti ca un pat cu lenjeria alandala, plină de urme suculente ale nopţii anterioare. Proximitatea, luciditatea,  nimic din toate astea nu mai contează când alunec în mătasea pielii tale. Îmi rămâi întotdeauna gravată printre cearşeafuri, zile întregi după ce ai plecat. Cumva mi te-ai înţepenit în oase. Ador să te simt acolo, să-mi inunzi sufletul cu a ta prezenţă. Îţi doresc fiecare bucăţică. Gropiţele din obraji ce ţi se reliefează într-un zâmbet insinuant, felul în care îţi sclipesc ochii când îmi povesteşti o carte bună. Îţi vreau simfonia gândurilor, cea pe care o rescrii constant, pe care o ţii ascunsă în piept pentru a fi păstrată neatinsă.

Îţi doresc şi trivialităţile, cele pe care le-ai ţesut din bătăi de gene temătoare ca să nu le pierzi. Îţi doresc toate muchiile, chiar pe cele aprinse şi uzate ce se simt aspre la atingere. Cele pe care credeai că nimeni nu le va iubi vreodată. Doresc praful, vreau să-ţi simt până şi deteriorarea inimii. Vreau petele, epavele, ruperile si durerile. Am să-ţi accept părţile grele. Am să le înec în aroma cafelei dimineţii de după, pregătit să-ţi acopăr pielea cu a mea. Nu, nu te voi sufoca, voi împrăştia doar un mic strat din mine în jurul tău, suficient pentru a-ţi încălzi trupul sinuos în nopţile mai reci decât gheaţa din paharele de vodka.

Răsfăţ

           M-ar ține strâns în brațe până ce ritmul respirațiilor noastre s-ar armoniza. Ar adormi cu mâna în jurul meu, parcă ușor speriat că aș putea vreodată să-i scap. A doua zi, m-ar trezi negreșit sărutându-mă cast pe buze. I-aș zâmbi larg, deși m-a lăsat să dorm prea mult și sunt deja în întârziere. Știe că am nevoie mereu de încă 10, 15, 20 minute, așa că ar aștepta răbdător în ușă, amuzându-se de cum îmi iau somnoroasă tricoul pe dos sau cum mă lovesc de fiecare dată de același colț al patului. 

           Mai târziu, în drumul nostru spre un frappé cu scorțișoară, mâinile ni s-ar împleti atât de firesc încât aș uita cât obișnuiam să urăsc toate astea . Mi-ar da flori doar pentru că e joi și îmi stă bine în albastru. Le-aș arunca într-o vază, jurându-mi că nu-mi plac florile. De fapt, aș zâmbi cu gura până la urechi tot restul zilei la gândul că și-a amintit că-mi plac lalelele portocalii învelite în hârtie cerată deși uită mereu să ducă gunoiul. Ar fi exact ceea ce ar trebui să-mi doresc. Și numai din cauza asta nu l-aș putea iubi niciodată.

Scenariu

Nimic altceva nu-şi mai face simţită prezenţa, totul a pălit în faţa tensiunii dintre trupurile noastre. Vino mai aproape, e timpul să revendici ce e al tău. Sub atenta ta supraveghere devin o simplă prizonieră a propriei mele dorinţe. Renunţ la haine, lăsându-mă condusă doar de vocea ta fermă. Un zgomot metalic mai târziu şi ştiu, vei avea grijă să nu uit nicio clipă cât de tare mi-ai lipsit.  

                Unul ca tine m-a facut sa vibrez la o simplă atingere. Sarută-mă. Folosindu-mi buzele, trasez o harta a dorinței pe tot corpul tau. Soptește-mi tandru în ureche și am să-ți capitulez cu toată inima. Dezbracă-mi constiința și fă dragoste cu gândurile mele.

Îmi auzi cuvintele fără să rostesc un sunet. Îți simt fiecare geamăt cu o suficiență ce mă trimite în uitare. Brusc, trecutul se estompează. Viitorul îmi pare şi mai îndepărtat. Îmi acoperi gura cu mâna, îmi inchid ochii şi ma topesc uşor învăluită de căldura respiraţiei tale. Mă regăsesc în tine, iar şi iar.

Nu ma pot gândi decat la iminența atingerii tale. Prinde-mi limba, încheieturile, arcuiește-mi spatele. Fă-mă să uit de cicatricile din inima și de pe șolduri. Mută-ți puterea adanc în moliciunea ființei mele. Masculin ,intens, viu, nu-mi rămâne decât să mă las pradă voinţei tale pentru a renaşte iar şi iar în valuri de dragoste lichidă.

Reconstruiște-mă după ce mă vei sparge în milioane de bucăți şi voi fi mereu aici, aşteptând cuminte lovitura finală. 

Nud

Mă predau. Mai presus de rațiune, de autocontrol, de orice definiție a firescului. Mă dezbrac uşor de măștile sociale, temeri, ego, până la ultima urmă de vanitate. Dezleagă-mi cu grijă sinapsele, eliberând orice conexiune ce m-ar împiedica să mă las în voia acestui moment. Dincolo de ele sunt doar o sumă de reflexe, reacții fiziologice și impulsuri de necontrolat.

Gemete,  piele mereu fierbinte, respirație greoaie și valuri de contracții delicioase. Fără reguli, rețineri sau pauze, nu e momentul să tragi aer în piept. Un mănunchi de senzații se declanşează, începând de la primul fior de plăcere până când îmi părăsesc trupul, sedată de contactul cu cele mai obscure colțuri ale imaginației tale.

Mi se taie respirația. Creierul meu procesează doar undele stimulării crescânde a 8000 de terminații nervoase. Buzele întredeschise și umede tremură ușor şi te urmăresc cu privirea hipnotică ce-ți va apărea iar și iar în minte în cele mai nepotrivite momente. Fără cuvinte, am uitat cum se formează.

N-a rămas nicio asemănare cu fata ce stătea mai devreme picior peste picior în fața ta, lingându-și cu vinovăție degetele după ce a devorat cu poftă un bol întreg cu înghețată de vișine. Dar e aceeași. Insaţiabilă, hotărâtă să fie irevocabil a ta.

Eufemism

Inima îmi este ca un teritoriu ciudat. Un minut vorbeşte o limbă pentru ca în celălalt să vorbească alta. Este ca o versiune din carne a Angliei. O republică independentă pe care foştii dictatori au umplut-o de mine de care ar trebui să te fereşti. Tot încerc să le dezamorsez dar nu îmi pot aminti unde au fost ascunse iniţial.

În scopul ăsta obişnuiam să ţin o hartă în buzunar, pe care o ofeream doar anumitor persoane, sub strictă supraveghere. Dar, după câteva războaie şi nenumărate bătălii, am înghiţit-o din greşeală. Nedigerabilă, ca orice hartă, mi s-a instalat în stomac ca o pătură împotriva senzaţiei de foame.

Îmi doresc să o pot vomita acum, pentru a o reconstrui, bucată cu bucată. Va trebui să dezamorsez bombele pentru a-ţi putea reda liniştea. Sau pentru a te putea ţine înăuntru o vreme, să-mi descrii mirosul  paginilor vechi în şiruri de cuvinte goale… ştii doar, lucrurile despre care oamenii vorbesc când le este frig.

Şi, chiar dacă aş reusi să obţin altă hartă, ar continua să fie o misiune periculoasă. Am putea  exploda în milioane de particule la cea mai mică tentativă de dezamorsare. În final nu am mai exista, nici eu, nici tu, şi cel mai rău lucru ar fi că lumea şi-ar continua traseul interminabil fără a realiza sfârşitul a două suflete.

Dar există o soluţie alternativă. Să spunem că am reuşit totuşi să memorez harta şi mi-o pot recrea în minte. Vom exploda în milioane de bucăţi diferite oricum, dar de data asta va fi mai mult din amândoi în aer, iar lumea ar lua o pauză pentru a ne privi în fiecare dimineaţă.