Sincope

        Sunt un mort printre cei vii. Respir și, în același timp simt ca mă sufoc, dar ea nu știe. Nu știe de golurile pe care le-a născut în mine ce generează ecouri după atat de mult timp. O doză din rasuflarea ei încă îmi curge prin vene iar eu sunt incapabil să imi schimb traiectoria. Stau într-o ploaie de durere apăsatoare în toată goliciunea ei ce curge din mine și, tocmai când se lasă o liniște mai rece decât cuburile de gheață din paharele cu vodka începe să-mi domine simțurile!

          Nu mai am trup pentru că nu mai știu de el. Nu reușesc nici măcar să mă mai mint cum că în bătăile propriului ritm va înceta să se mai vorbească de ea in mine, sunt ca un jucator de poker ce refuză să se ridice de la masă. Cât de gol sunt! Nu am nimic ! În lumea mea mă simt strain, sunt ca un intrus în propriile mele gânduri. Probabil am pariat mai mult decât aveam.
          Nu reușesc să găsesc pasiune incandescentă în nimic. Viața este ca un plonjon în mare unde singura mea scăpare o reprezintă aerul din plamani, mă arunc și sper să stiu să înot. Sunt un du-te vino ce oscilează între două lumi. Am ajuns să ma transform într-un cimitr de vise crezând aproape zilnic în cuvinte ce nu au existat vreodată! Lumea mea a început să dispară cuminte, am încetat de mult să mai fac parte din ea. Reminiscențe ale unor amintiri demult apuse nu pot schimba cu nimic faptul că am ajuns o povară pentru mine însumi! 
          Nu mai vreau nimic, doar privesc..

  

Kindly Share This Post »»

Tweet