Temporar

Tăcerea își întinse aripile delicate de fluture în încăperea epuizată de noaptea albă. Timpul trece, și în trecut totul devine parcă mai simplu sau mai limpede decât în prezent. Lumina soarelui trece difuz prin geamuri murdărite de tutun ieftin ce amestecă în aer amintiri cu cioburi de sticlă. Dimineața se revarsă alburie peste orașul acum pustiu și se prelinge amorf în petele mohorâte ale caselor vechi, spălacindu-le cerneala contururilor, pe măsura apariției zorilor.

 Cu capătul stiloului în gura și cu stomacul încordat mă scufund în scris ca într-o anestezie. Un cretin își recunoaște versurile înfierbântat până la incandescență ca un orgasm întârziat. Nimic nu mă enervează mai mult decât poveștile scrise cu o naivitate disperată în care revin în situația mea de la început. Înzestrat spre nefericire cu blestemul rațiunii, nu mă pot preface că nu știu încă de la bun început cum se încheie fiecare călatorie în prostie.

Iubirea, ca un handicap retoric devorator de cadavre, își sfârtecă obiectele de studiu. Ea există, fie că putem sau nu să o atingem, să o descriem, să o comentăm sau să o schimbăm, dar există. Încetează să existe de îndată ce încercăm s-o privim prin ochii altora cu imobilitatea și calmul aparent ce trădează o conștiință zdruncinată. Atunci apare ceața și tremurul, pasiunea fiind sfâșiată ca o țesătură putredă.

Fiecare iluzie de a debita adevăruri remarcabile se face cu prețul unei rani ce nu coagulează, și te trezești înfășurat în bandaje precum mumiile egiptene. Într-o lume fărâmată în bucățele, omul intră în fiecare bucată fiind pătruns doar de situația  disperată a existenței sale încercuind inevitabil prin granițele ei cancerul individualismului.  Noi- nu știm nimic. Totul este temporar chiar dacă ține o viață.

Kindly Share This Post »»

Tweet