Temporar

Tăcerea își întinse aripile delicate de fluture în încăperea epuizată de noaptea albă. Timpul trece, și în trecut totul devine parcă mai simplu sau mai limpede decât în prezent. Lumina soarelui trece difuz prin geamuri murdărite de tutun ieftin ce amestecă în aer amintiri cu cioburi de sticlă. Dimineața se revarsă alburie peste orașul acum pustiu și se prelinge amorf în petele mohorâte ale caselor vechi, spălacindu-le cerneala contururilor, pe măsura apariției zorilor.

 Cu capătul stiloului în gura și cu stomacul încordat mă scufund în scris ca într-o anestezie. Un cretin își recunoaște versurile înfierbântat până la incandescență ca un orgasm întârziat. Nimic nu mă enervează mai mult decât poveștile scrise cu o naivitate disperată în care revin în situația mea de la început. Înzestrat spre nefericire cu blestemul rațiunii, nu mă pot preface că nu știu încă de la bun început cum se încheie fiecare călatorie în prostie.

Iubirea, ca un handicap retoric devorator de cadavre, își sfârtecă obiectele de studiu. Ea există, fie că putem sau nu să o atingem, să o descriem, să o comentăm sau să o schimbăm, dar există. Încetează să existe de îndată ce încercăm s-o privim prin ochii altora cu imobilitatea și calmul aparent ce trădează o conștiință zdruncinată. Atunci apare ceața și tremurul, pasiunea fiind sfâșiată ca o țesătură putredă.

Fiecare iluzie de a debita adevăruri remarcabile se face cu prețul unei rani ce nu coagulează, și te trezești înfășurat în bandaje precum mumiile egiptene. Într-o lume fărâmată în bucățele, omul intră în fiecare bucată fiind pătruns doar de situația  disperată a existenței sale încercuind inevitabil prin granițele ei cancerul individualismului.  Noi- nu știm nimic. Totul este temporar chiar dacă ține o viață.

Adulter

Singurătatea îmi urlă, parcă cu o necesitate a nebuniei lipsită de singuranțele imperative cu care sunt obișnuit. În dimineața asta m-am trezit dorind acut, cu disperare, o femeie ce , deși înconjurată de o mare de bărbați, trăiește într-o singurătate dezarmantă chiar și când își împarte patul. Nu este potrivită nici pentru o mânăstire, nici pentru un bordel. Un vis fugar într-o realitate crudă.  Acest ritual, mereu același, de amăgire urmat de trădare, atât de simplu și mereu de neînțeles îmi corupe sufletul transformându-l, cu timpul, într-un țesut insensibil, un fel de câmp de exerciții militare pe care trădarea defilează fără să lase urme. Parcă nu mai am nici vârstă, nici amintiri. Viața înseamnă mai mult decât un pat ce poate ține loc de visuri. Cerul are o culoare ce ezită între negru și gri. În visul meu apare ba mică în mâinile mele, ba dominantă, un dezastru pe tocuri înalte sub care ia naștere un cutremur ce îmi deschide fiecare mormânt al inimii.

 Literele îmi devin tot mai drepte, tot mai anoste. Pierzându-și tremurul, sunt atins de hemeralopia cuvantului. Vederea mi s-a întunecat, de parcă am privit la soare. Cu ce tăcere sunt pedepsit?! Sunt atins de o nevoie care îmi întunecă prin proporții întreaga lume, care odată trecută de hotarul dintre dorință și juisare, îmi depășește în sine limita conștiinței.  Am inima în palmă și privesc concentrat în străfundul arhitecturii vasculare cum se ascunde ceva minuscul, imperceptibil, ceea ce eu nu as fi recunoscut nici supus torturii. Adevărul este chirurgie. Unul ca mine rămâne visător și după ce a trecut prin Infern iar dragostea fizică a fost interzisă doar în Paradis. Un păcătos căruia mântuirea i se pare un coșmar. Nu îmi place să mă aflu prea aproape de pământ.
              -Sunt pentru tine o iluzie, nu sunt real?