Nevroză

Am o inima de clovn, mutilată de alcool, singurătate şi disperare. Nu înţeleg de ce se grăbeşte spre nicăieri. Privesc viaţa fără nicio aberaţie cromatică. Oscilând irizant între demență și normalitate sunt stăpânit atât de către Diavol cât și de Dumnezeu;  fiecare îşi primeşte partea din mine. Ca o barcă cu cârma ruptă plutesc în derivă blocat în explicația goală a unei iubiri pierdute.

 Aruncat în vicii ca pe un câmp de luptă calc pe cioburi de sticlă iar sângele de un roșu închis se prelinge pe podea trasând o hartă a durerii. Nu e nimic dacă foloseşti o culoare ţipătoare pentru o intenţie atât de sobră. Ca un subversiv fanatic, mă revolt să atac totul, inclusiv pe mine. Nu pot fi înțeles din poze, v-ar trebui un ochi mult mai obiectiv decât o lentilă.

 Un nevrotic autentic ce a eșuat să-și construiască o lume pentru sine. Am murit atâtea morți încât sunt imun acum la viață sau la moarte. Știu atât de multe și atât de puține. Îmi ajunge pe retină doar o fereastră murdară ce redă o asociere de siluete denaturate, cu expresii  vulgar de precise, și un vacarm produs de bărbaţi ce ambalează motoare în gol. Acum, când colecționez trupuri și mor atât de repede, ce mai contează ale cui sunt coapsele?!

Trag draperiile şi îmi las ochii să se odihnească în distorsionări de realitate. Lumina zilei îmi alterează sângele. Începe să se simtă primavara astăzi, nu-i așa?!

Kindly Share This Post »»

Tweet