Teatru

În fiecare noapte cortina cade pe scena vieții ei. Şi, când totul e distrus, rămâne în faţa publicului cu o mulţumire absentă. O plecăciune înainte ca actrița să se retragă cu un mers nesigur în culise unui teatru murdar. Aplauzele gălăgioase atestă faptul că i-a mai păcălit încă o zi. Își scoate costumul și masca și se privește în oglindă scrumând cu dezgust o țigară umedă ce arde între teroare și ironie. Lumea realului şi a falsului se află undeva în spatele ei.

Trupul ei firav trebuie să susțină greutatea a două ființe. Trece, fără să își dea seama, de la o scenă, de la o viață, la alta. O privire scurtă de deznădejde și disperare o fixează. Reflexia ciudată poartă un zâmbet capricios al unei memorii  uitate între clădiri înalte și opere de artă. Femeia și masca, doi rivali atemporali. Propria-i poveste s-a pierdut într-o fuzionare indisolubilă cu viețile altora. Oamenii fug atât de tare de ei înșiși, încât își caută salvarea în amestece confuze de siluete.

O copie fără umbră a trecutului încearcă să îi rupă corzile vocale cu țipete așa cum o bucată de sticlă ascuțită scrie pe o foaie de hârtie. Ca o marionetă prinsă cu sfori într-un cerc al manipulării masca îi permite să danseze într-un joc fatidic al puterii. Unica regulă este aceea că nu există reguli. O femeie frumoasă, cu păr negru de o nuanţă pură ce salvează un trup ca să ucidă un suflet în straturi adânci de conştinţă mizerabilă. Ea ştie ca nu poate schimba nimic, nici măcar pe ea însăşi.

Pereții lumii cedează, teatrul arde, iar actorii continuă să își declame rolurile. Să trăiești în iluzie sau dincolo de ea?

Kindly Share This Post »»

Tweet